#radudraghici.ro – Personal Space

De ce ne e frica?

555987_572921379386750_604151572_n

De ce ne e frica?

Cu toții avem o fobie pe lumea asta. Indiferent că vorbim de lucrarea de licenta care a fost plagiată, de examenul pentru permisul de conducere (luat la Pitești), de bacul la care vom copia sau de dentiști, astea sunt niște simptome normale, care ne aduc aminte că suntem oameni totuși și nu roboți.

Mai grav se întâmplă atunci când ne e frică să spunem ceea ce simțim. Pentru că dacă mulți ne batem cu pumnul în piept și susținem că suntem raționali și responsabili, uite că există un moment în care devenim cele mai „fară de discernământ” persoane. Și da, mă refer strict la momentul în care începi să simți ceva pentru cineva. Să luăm spre exemplu două cuvinte. Două cuvinte care înseamnă mult și care odată rostite vin cu o încărcătură emoțională puternică, direct raportată cu gesturile, sacrificiile etc.

 

„Te iubesc!”

Firește că aceste cuvinte, până la vârsta de 16 ani, le-am spus cel mai sincer părinților mei și bunicilor. Apoi, în momentul în care a început să-mi dea barba și mustața, am zis că e cazul să trec la „next level” și să o zic și unei altei fete. Firește, că în momentul în care am rostit acestea, tipa a rămas mască și s-a uitat la mine de parcă tocmai ce aterizasem cu avionul pe un bulevard aglomerat. Era după doar 2 luni, dar la fel de sincer de parcă ar fi fost de o viață.

 

„Nu ai cum să mă iubești, fug de responsabilități, nu mă interesează, mi-e frica!”

Ok, aici se aplică pentru ambele tabere, atât bărbați cât și femei. Când cineva încearcă să îți nege din start sentimentele, e clar un semn de întrebare. În primul rând, pentru că nimeni nu știe ce și cum gândești ca individ, ca persoană și în al doilea rând, nimeni nu ar trebui să îți impună dacă să iubești sau nu. Bărbații de regulă fug de aceste cuvinte, de teama de a-și asuma responsabilități. Bărbaților le e teamă de multe lucruri, de la doctori care vor să îi terorizeze, la o cameră plină de asistente sexy și până la întemeierea unei familii.

Femeile, de regulă se întâmplă să spună mai ușor acest lucru, datorită faptului că sunt reprezentantele sexului frumos [și asta explică aproape tot] și bineînțeles că aceste cuvinte rostite când trebuie le pot aduce beneficii neașteptate. Dar nu întotdeauna e așa, se întâmplă ca și ele să nege.

 

Și până la urmă, de unde vine această teamă?

Ca să răspund pe scurt, există un adevăr și o minciună în tot acest aspect. Pe de-o parte există varianta în care îți e teamă în realitate, iar această teamă vine de undeva din trecutul tău, un trecut mai furtunos iar teama de a nu trece prin aceeași experiență traumatizantă, te face să nu mai vrei să pui suflet și să schimbi foaia pentru a scrie un capitol nou și de ce nu, poate chiar o poveste frumoasă.

A doua variantă este când te minți pe tine că îți e teamă, automat îți minți și partenerul/a. Pentru că această teamă vine doar din faptul că tu ca om pur și simplu nu poți să fii altfel. Societatea ne-a învățat să fim mai reci, dar oare este bine? Societatea te învață să îi sapi groapa altuia, că bine faci, dar oare chiar e bine? Oare atât de nepăsatori să fim să trecem pe lângă unele lucruri mai frumoase în viața? Sau atât de invizibile să fie acele lucruri, încât să nu le observăm?

Bărbații se mint singuri și fac asta pentru că nu sunt pregătiți și vor să mai „copilărească”, sau își doresc un „palmares”. Femeile fac asta pentru că odată cu egalitatea între sexe, femeile sunt tratate egal (ceea ce nu mă deranjează, pentru că sunt multe femei de succes), dar ceea ce trebuie să știți doamnelor, este că odată ajunse pe o scară a emancipării (urcarea pe o scară socială = de multe ori emancipare), nu e cazul să rămânem fără suflet sau să ne batem joc. Valabil și pentru bărbați.

 

Concluzii.

Cum am putea să ne arătăm sentimentele dacă buzele nu spun nimic?

Fiecare dintre noi avem nevoie de dovezi de iubire pentru a putea merge mai departe pe un drum despre care se spune că merg pe el doi oameni, și pentru a putea investi în partenerul/partenera de viața. Eu zic că suntem destul de puternici încât să putem răspunde cu aceeași „monedă” la declarațiile venite din partea persoanei dragi. Dacă ne respectăm pe noi înșine îndeajuns de mult, automat îi respectăm și pe cei de lângă noi [și invers], iar persoana care ne face să zâmbim să merite să îi spunem și să îi arătăm mai mult decât respectul, care ar trebui să fie by default.

 

  • Într-o altă notă, medicul de gardă de la urgențe stomatologie mi-a zis că am „o ditamai limboacă”. Really?
  • Într-o a doua notă: pls, să le zică cineva celor de la Universitatea de Vest Timișoara, să nu mai expună public mașini pe Windows XP, și cu remote activat (rdp://academis.uvt.ro:3389), pentru că ăla nu prea mai e windows, suport nu mai are iar update-uri de asemenea nu mai primește.

 

Signed out.

6 Comments

  1. Iulia Elena

    A devenit atât de popularizata si des folosita exprimarea „te iubesc ” încât începe sa își piardă vitalitatea…dar cu toate astea rămân cele mai îndrăgite doua cuvinte intr-o relație 🙂

    Reply
    1. Radu (Post author)

      Din contra, parerea mea e ca se spune din ce in ce mai rar, iar cei care aleg sa o faca, o fac cand deja e foarte tarziu, pentru ca oamenii prefera sa o zica, chipurile „dupa ce sunt siguri 100% de sentimente”. Nu zau!
      Oamenilor le place sa se complaca in tot felul de situatii de genul, ca mai apoi sa arunce pastila cu „eu sunt o persoana foarte complicata”.
      Nimeni nu incearca sa isi depaseasca conditia.

      Reply
  2. Iulia

    Mie mi s-a întâmplat sa mi se spună mult prea devreme „te iubesc” iar atunci gândul care mi-a venit a fost ca cei în cauza nu pot face diferența între a fi îndrăgostit și a iubi,de aceea aceasta exprimare dîn punctul meu vedere și -a pierdut oarecum frumusețea pentru se confunda de cele mai multe ori cu îndrăgosteala 🙂

    Reply
    1. Radu (Post author)

      Aici intervin si faptele. Cuvintele fara fapte, sunt nule.

      Reply
  3. Iulia

    A iubi cu adevărat e ceva mult prea serios și responsabil…a iubi înseamnă sa nu poți vedea viața ta fără celălalt

    Reply
    1. Radu (Post author)

      Corect!
      Inseamna chiar mai mult de atat. E ceea ce transforma o relatie in ceva mai mult si mai frumos.

      Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.